Simpozion “Abordarea relatiilor economice şi comerciale dintre Turcia şi Romania ın lumina Programului de guvernare şi influenta acestuia asupra noilor investii şi a potentialului de afaceri”
În cursul zilei de marţi, 21 martie 2017, a avut loc Simpozionul organizat de Asociația Oamenilor de Afaceri Turci (TIAD) în colaborare cu Ambasada Turciei la București, pe tema dezvoltării relațiilor economice și comerciale dintre Turcia și România din perspectiva obiectivelor Programului de Guvernare 2017-2020 privind investițiile și mediul de afaceri.
La acest eveniment a participat doamna Gianina Crăciun, Director General al companiei de consultanţă Adeco -Advisory Development & Consultancy Services.
“Compania de consultanţă pe care o reprezint susţine un mediu de afaceri concurențial, stabil și predictibil, totodată, susţinem şi încurajăm spiritul antreprenorial. Consider că orice iniţiativă de a investi, pentru a înregistra rezultate, trebuie să înceapă cu un proces de consultanţă. Astfel, serviciile pe care le oferim, sprijină antreprenori în dezvoltarea propiilor afaceri de succes. De asemenea, oferim servicii care au la bază o expertiză orientată pe soluţionarea problemelor întâmpinate de întreprinderile prezente pe piaţa de afaceri din România… Pe de altă parte, o evoluţie pozitivă a mediului de afaceri, trebuie susţinută prin impulsionarea investiţiilor pe baza asigurării unui cadru economico-financiar corespunzător, a stimulării mediului de afaceri şi prin susţinerea înfiinţări de noi întreprinderi mici şi mijlocii. Tot în acest sens, este esenţială eliminarea unor obstacole percepute de investitorii privaţi precum: birocraţia, nivelul impozitelor şi taxelor, accesul la finanţare şi fenomenul de corupţie.” a susţinut doamna Gianina Crăciun.
În acest context, doamna Gianina Crăciun a subliniat rolul pe care îl deţine o companie de consultanţă la îmbunătăţirea mediului de afaceri. Procesul de consultanţa are o deosebită importanţă la susţinerea investitorilor de a reacționa promt la schimbări, în mod activ sau anticipat şi de a valorifica pe deplin potenţialul oferit de evoluţiile de pe piaţa afacerilor din România. Companiile trebuie să rămână aliniate la aceste modificări într-un stil competitiv.
Totodată, în cadrul Simpozionului au fost prezentate proiecte de investiție ale comunității de business turcești în România, acordate cu obiectivele Programului de guvernare 2017-2020 care vor duce, prin concretizarea lor, la realizarea țintelor comune de consolidare a mediilor de afaceri din cele două țări.