Ministerul Finanțelor Publice a publicat în data de 21 aprilie 2017, Proiectul de Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora.
Având în vedere necesitatea comunicării rapide și eficiente cu instituțiile de credit, în ceea ce priveşte comunicarea actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, se impune crearea cadrului legal pentru implementare acestui obiectiv.
Potrivit art. 47 alin. (8) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul ministrului pentru societatea informaţională”.
Astfel, prin acest proiect de ordin a fost stabilită platforma informatică prin care se va realiza comunicarea către instituţiile de credit a actelor de executare emise de organele fiscale centrale, respectiv sistemul informatic pus la dispoziţie acestora de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în spaţiul privat de pe portalul Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, un sistem informatic prin care utilizatorii fac upload şi download de documente.
În prezent, prin acest sistem informatic se realizează furnizarea de informaţii de către instituţiile de credit, în baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, a fost reglementat încheierea unui Protocol de colaborare între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Asociaţia Română a Băncilor şi instituţiile de credit, prin care se urmăreşte definirea unui cadru de colaborare pentru stabilirea condiţiilor privind implementarea sistemului automat, care să asigure, într-o primă etapă, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituţiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, iar ulterior schimbul de informaţii între părţi cu privire la actele de executare comunicate, precum şi urmărirea sumelor ce fac obiectul popririlor bancare, în mod operativ, astfel încât, pe de o parte, ridicarea popririlor să se realizeze în timp real, iar pe de altă parte, sumele existente în conturile bancare să fie indisponibilizate de către instituţiile de credit în limita sumei ce face obiectul popririi, în funcţie de informaţiile transmise de instituţiile de credit cu privire la sumele existente in conturile bancare.
Totodată, prin proiectul de ordin a fost reglementat ca data si ora comunicării către instituţiile de credit a actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă, să fie prima zi bancară următoare zilei încărcării actului de executare în sistemul informatic pus la dispoziţie de Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar ora comunicării să fie ora de începere a zilei bancare. Aceste informaţii se vor stabili, pentru fiecare instituţie de credit, prin protocolul de colaborare mai sus menţionat.
Totodată, având în vedere prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit ca actele de executare emise în formă electronică de organul fiscal central se vor semna cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice, bazată pe un certificat calificat.
Pentru mai multe informaţii.