Potrivit prevederilor art. 60 alin. (3) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 18 iulie 2019, entitățile raportoare sunt obligate să se conformează obligațiilor ce le revin în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia. Încălcarea prevederilor Legii nr. 129/2019 atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională, administrativă sau penală.
Conform art. 5 alin. (1), intră sub incidența Legii nr. 129/2019 următoarele entități raportoare:
a) instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele instituțiilor de credit persoane juridice străine;
b) instituțiile financiare persoane juridice române și sucursalele instituțiilor financiare persoane juridice străine;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, cu excepția caselor de pensii ocupaționale profesionale;
d) furnizorii de servicii de jocuri de noroc;
e) auditorii, experții contabili și contabilii autorizați, cenzorii, persoanele care acordă consultanță fiscală, financiară, de afaceri sau contabilă;
f) notarii publici, avocații, executorii judecătorești și alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistență pentru întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienților, operațiuni sau tranzacții care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăți, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum și în cazul în care participă în numele sau pentru clienții lor în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
g) furnizorii de servicii pentru societăți sau fiducii, alții decât cei prevăzuți la lit. e) și f);
h) agenții imobiliari;
i) alte entități și persoane fizice care comercializează, în calitate de profesioniști, bunuri sau prestează servicii, în măsura în care efectuează tranzacții în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni care au o legătură între ele.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), agenții și distribuitorii instituțiilor emitente de monedă electronică și instituțiilor de plată, inclusiv cei ai instituțiilor din alte state membre care prestează servicii pe teritoriul României ori punctul central de contact, după caz, respectă obligațiile legale în materie de prevenire și combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului.
(3) În aplicarea alin. (2), instituțiile emitente de monedă electronică și instituțiile de plată le impun contractual agenților și distribuitorilor prin care prestează servicii pe teritoriul României conformarea la prevederile din prezenta lege și din reglementările emise în aplicarea acesteia și stabilesc mecanismele de conformare.
Constituie infracțiunea de spălare a banilor conform art. 49 alin. (1) și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;
c) dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.
(2) Tentativa se pedepsește.
(3) Dacă fapta a fost săvârșită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanța aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a)-c) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Prin finanțarea terorismului se înțelege infracțiunea prevăzută la art. 36 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare;
Principalele obligații ale etităților raportoare conform Legii nr.129/2019
Art. 6 – Obligația privind raportul pentru tranzacții suspecte
Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează sau au motive rezonabile să suspecteze că:
a) bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului; sau
b) persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi; sau
c) informațiile pe care entitatea raportoare le deține pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi; sau
d) în orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni referitoare la caracterul, scopul economic sau motivația tranzacției, cum ar fi existența unor anomalii față de profilul clientului, precum și atunci când există indicii că datele deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile.
Art. 7 – Obligația de a raporta tranzacțiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune
(1) Entitățile raportoare au obligația de a raporta către Oficiu tranzacțiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro.
(2) În situația în care tranzacțiile prevăzute la alin. (1) sunt derulate prin intermediul unei instituții de credit sau financiare, obligația de raportare revine acesteia, cu excepția operațiunilor din activitatea de remitere de bani care vor fi raportate conform alin. (5).
(3) Instituțiile de credit și instituțiile financiare definite conform prezentei legi vor transmite rapoarte on-line privind transferurile externe în și din conturi, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro.
(4) În sensul alin. (1), termenul tranzacție include și operațiunile a căror valoare este fragmentată în tranșe mai mici decât echivalentul în lei a 15.000 euro, care au elemente comune cum ar fi: părțile tranzacțiilor, inclusiv beneficiarii reali, natura sau categoria în care se încadrează tranzacțiile și sumele implicate. Entitățile raportoare stabilesc în politici și normele interne prevăzute la art. 24 alin. (1), proporțional cu riscul spălării banilor și finanțării terorismului la care sunt expuse, termenul în care elementele comune prezintă relevanță, precum și orice alte scenarii ce ar putea da naștere unor tranzacții legate între ele.
(5) Pentru activitatea de remitere de bani, entitățile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro.
(6) Agenția Națională de Administrare Fiscală transmite Oficiului rapoarte privind informațiile cuprinse în declarațiile persoanelor fizice privind numerarul în valută și/sau în monedă națională, care este egal sau depășește limita stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune.
(7) Raportul pentru tranzacțiile prevăzute la alin. (1), (3) și (5) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul efectuării tranzacției, iar raportul prevăzut la alin. (6) se transmite Oficiului în cel mult 3 zile lucrătoare de la momentul depunerii declarației conform Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005, deținute de acestea la intrarea sau ieșirea din Uniune, conform unei metodologii aprobate prin ordin al președintelui Oficiului.
Art. 8-9 Obligații privind procedura de raportare
Entitățile raportoare prevăzute la art. 5 au obligația de a transmite, de îndată, Oficiului raportul pentru tranzacții suspecte prevăzut la art. 6 înainte de efectuarea oricărei tranzacții aferente clientului care are legătură cu suspiciunea raportată.
Art. 10 -17 Obligația de a aplica măsurile de cunoaștere a clientelei
Entitățile raportoare sunt obligate să aplice măsuri standard de cunoaștere a clientelei care să permită:
a) identificarea clientului și verificarea identității acestuia pe baza documentelor, datelor sau informațiilor obținute din surse credibile și independente, inclusiv prin mijloacele de identificare electronică prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE;
b) identificarea beneficiarului real și adoptarea de măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea raportoare să se asigure că a identificat beneficiarul real, inclusiv în ceea ce privește persoanele juridice, fiduciile, societățile, asociațiile, fundațiile și entitățile fără personalitate juridică similare, precum și pentru a înțelege structura de proprietate și de control a clientului;
c) evaluarea privind scopul și natura relației de afaceri și, dacă este necesar, obținerea de informații suplimentare despre acestea;
d) realizarea monitorizării continue a relației de afaceri, inclusiv prin examinarea tranzacțiilor încheiate pe toată durata relației respective, pentru ca entitatea raportoare să se asigure că tranzacțiile realizate sunt conforme cu informațiile deținute referitoare la client, la profilul activității și la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum și că documentele, datele sau informațiile deținute sunt actualizate și relevante.
Art. 18 – Obligații decurgând din utilizarea unor terțe părți
Entitățile raportoare pot utiliza, în scopul aplicării măsurilor standard de cunoaștere a clientelei prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a)-c), informațiile referitoare la client obținute de la terțe părți, chiar dacă respectivele informații se obțin pe baza unor documente a căror formă diferă de cea folosită la nivel intern.
Art. 19 Obligația privind evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali
Persoanele juridice de drept privat și fiduciile înregistrate pe teritoriul României sunt obligate să obțină și să dețină informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv cu privire la modalitatea prin care se concretizează această calitate, și să le pună la dispoziția organelor de control și a autorităților de supraveghere, la solicitarea acestora.
Entitățile raportoare țin evidența documentată a măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu prevederile legii.
Art. 21 – Obligația păstrării documentelor care atestă aplicarea procedurilor de cunoaștere a clientelei
Entitățile raportoare, atunci când aplică măsurile de cunoaștere a clientelei, au obligația de a păstra într-o formă admisă în procedurile judiciare, toate înregistrările obținute prin aplicarea acestor măsuri, cum ar fi copii ale documentelor de identificare, monitorizărilor și verificărilor efectuate, inclusiv informațiilor obținute prin mijloacele de identificare electronică necesare pentru respectarea cerințelor de cunoaștere privind clientela, pentru o perioadă de 5 ani de la data încetării relației de afaceri cu clientul ori de la data efectuării tranzacției ocazionale.
Art. 23 – Obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea Legii nr. 129/2019
Entitățile raportoare au obligația de a desemna una sau mai multe persoane care au responsabilități în aplicarea prezentei legi, cu precizarea naturii și limitelor responsabilităților încredințate, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, exclusiv în format electronic, prin canalele puse la dispoziție de către acesta.
Art. 25 – Obligația de evaluare a riscurilor
Entitățile raportoare au obligația de a identifica și evalua riscurile activității desfășurate referitoare la expunerea la spălarea banilor și la finanțarea terorismului, luând în considerare factorii de risc, inclusiv cei referitori la clienți, țări sau zone geografice, produse, servicii, tranzacții sau canale de distribuție.
Pentru mai multe informații: Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului