Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord politic cu privire la o propunere a Comisiei care va duce la ieftinirea plăților transfrontaliere în euro în întreaga UE. Normele convenite vor asigura, de asemenea, transparența deplină în ceea ce privește conversia monetară atunci când consumatorii plătesc cu cardul conform comunicatului de presă al Comisiei Europene din data de 19 decembrie 2018.
Comisia salută acest acord politic care le va permite consumatorilor și întreprinderilor din țările din zona euro, dar și din țările care nu fac parte din zona euro să beneficieze de tranzacții transfrontaliere în euro cu costuri reduse.
Noul regulament va garanta, de asemenea, transparența deplină și comparabilitatea comisioanelor de conversie monetară, ceea ce le va permite consumatorilor să economisească bani din costurile de conversie monetară atunci când călătoresc sau fac cumpărături în străinătate. Noile norme, asupra cărora Parlamentul European și Consiliu au ajuns la un acord provizoriu săptămâna trecută, au primit undă verde din partea reprezentanților permanenți ai UE în cadrul reuniunii care avut loc în data de 19 decembrie la Bruxelles.
Până acum, plățile transfrontaliere în euro din statele membre care nu fac parte din zona euro puteau costa, în unele țări, până la 20 EUR, în timp ce plățile transfrontaliere echivalente din statele membre din zona euro sunt foarte ieftine sau chiar gratuite. Normele convenite le vor permite consumatorilor și întreprinderilor din afara zonei euro să beneficieze pe deplin de piața unică și de infrastructura eficientă de plăți în euro atunci când trimit bani, retrag numerar sau fac plăți în străinătate în moneda euro.
Pentru toate plățile în euro efectuate în afara zonei euro (în cadrul UE) se vor percepe de acum înainte aceleași comisioane ca în cazul plăților naționale efectuate în moneda oficială locală. Acest lucru înseamnă că plățile transfrontaliere în euro vor presupune comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.
Normele prevăd, de asemenea, că toți consumatorii din UE vor putea să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă din UE. Băncile, comercianții sau operatorii de bancomate care oferă o tranzacție în moneda din țara consumatorului vor trebui să declare cu toții comisioanele de conversie monetară în același mod, ceea ce le va permite consumatorilor să își aleagă cu ușurință cea mai bună opțiune. În mod similar, consumatorii vor fi informați cu privire la comisioanele de conversie monetară percepute de băncile lor atunci când trimit bani în străinătate prin intermediul platformelor lor bancare online.
Regulamentul combate astfel metodele opace de stabilire a comisioanelor de conversie monetară, în special în cazul „conversiei monetare dinamice”, și anume consumatorilor li se oferă posibilitatea de a plăti un comerciant străin sau de a retrage bani de la un bancomat din străinătate în moneda țării lor de origine.
Pentru mai multe informații: Regulamentul UE privind plățile transfrontaliere (924/09)