Ce este un contract?
Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a da naștere, a modifica sau a stinge între ei un raport juridic, se regăsește în viața de zi cu zi sub diverse forme.
Conform art.2 din Legea nr 469/2002 privind unele masuri pentru întărirea disciplinei contractuale, contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu clauze contractuale privind:
Părţile contractante (agenții economici comercianți, persoane juridice, şi comercianți, persoane fizice) vor întreprinde toate diligentele pentru stipularea de clauze care să asigure realizarea obiectului contractului.
Contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, în funcție de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului, condiţiile de livrare şi de calitate a bunurilor şi/sau serviciilor, termenele, modalitățile de plată şi de garantare a plății prețului, instrumentele de plată şi clauzele de consolidare a prețului în condiţiile inflației şi devalorizării, riscul contractual, precum şi modul de soluționare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea şi executarea contractului.
Părţile contractante pot depune diligentele necesare în scopul obținerii de informaţii privind credibilitatea financiară şi seriozitatea persoanei juridice sau a persoanei fizice cu care intră în raporturi contractuale, în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României privind organizarea şi funcționarea Centralei Incidentelor de Plați.
Realizarea unei plați in baza contractului
Părţile contractante pot realiza plăţile prin utilizarea următoarelor instrumente de plată garantate şi/sau mecanisme de mobilizare a creanţelor:
a) ordin de plata
b) cec, certificat conform prevederilor Legii asupra cecului nr. 59/1934, cu modificările ulterioare;
c) cambie şi bilet la ordin, avalizate de o societate bancara şi acceptate în prealabil de obligatul principal, conform prevederilor Legii asupra cambiei şi biletului la ordin nr. 58/1934, cu modificările ulterioare;
d) forfetare sau factoring.
* Forfetarea este contractul prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi vinde creanțele pe care le are asupra unui cumpărător sau beneficiar unei societăţi bancare sau unei instituții financiare specializate, contra unei taxe de forfetare;
* Factoringul este contractul încheiat între o parte, denumita aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancara sau o instituție financiară specializata, denumita factor, prin care aceasta din urma asigura finanțarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanțele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terți.
Răspunderea contractuală (Art. 1.350)
(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Cauze exoneratoare de răspundere ( Art.1351)
Forţa majoră şi cazul fortuit
(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.
(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil.
(3) Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
(4) Dacă, potrivit legii, debitorul este exonerat de răspundere contractuală pentru un caz fortuit, el este, de asemenea, exonerat şi în caz de forţă majoră.
Pentru informații suplimentare: Legea nr 469/2002