Legea nr. 270 din 22 decembrie 2017 are drept scop reglementarea unei serii de instrumente care să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii.
Potrivit prevederilor din actul normativ, mecanismul de funcţionare al prevenirii este următorul:
- organul de control încheie un proces-verbal de constatare a neregulilor și anexează un plan de remediere, care cuprinde aspecte ce trebuie corectate, precum și termenul de conformare pentru fiecare faptă;
- termenul de remediere este de maximum 90 de zile calendaristice;
- în termen de zece zile de la data expirării termenului de remediere, organul de control revine în vederea constatării îndeplinirii planului de remediere;
- în cazul în care se constată că nu au fost respectate obligațiile stabilite în planul de conformare, în termenul acordat, organul de control aplică sancțiunile prevăzute de actele normative în vigoare.
Potrivit legii, durata termenului de remediere se stabileşte cu luarea în considerare a circumstanţelor săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor legale, iar durata termenului de remediere stabilită de organul de control nu poate fi modificată. Prin urmare, acesta poate stabili și un termen mai mic pentru remediere, chiar câteva zile, în funcție de circumstanțele săvârşirii faptei şi a duratei de timp necesare pentru remedierea îndatoririlor legale nerespectate de entitate, în maximum 90 de zile.
În plus, pentru a obține mai multe informații în acest sens la sfârșitul lunii aprilie s-a lansat portalul www.prevenire.gov.ro dedicat informării publice în ceea ce privește mecanismul de funcționare a prevenirii, instituit prin Legea prevenirii și gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Conform comunicatului de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, portalul www.prevenire.gov.ro este instrumentul care adună toate principiile Legii prevenirii, o lege foarte așteptată de mediul de afaceri, prin care se dorește schimbarea percepției asupra relației antreprenor – stat, modernizarea actului de control, creșterea gradului de educare antreprenorială și conformarea colaborativă. Prin crearea și gestionarea acestei platforme Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat îşi consolidează rolul de partener al antreprenorilor români și străini, oferindu-le cele mai bune soluții de dezvoltare a afacerilor în România se arată în comunicat.
Astfel, atât operatorii economici, cât și persoanele fizice au acces direct, nediscriminatoriu și transparent la informații despre drepturile și obligațiile persoanelor supuse activităților de control, precum și atribuțiile autorităților care constată contravențiile și aplică sancțiunile.
Portalul asigură mecanismul de funcționare al prevenirii, oferind totodată autorităților cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor accesul la platforma comună de popularizare a materialelor documentare și ghidurilor de bună practică din domeniile menționate anterior.
Contravențiile incluse, în număr de aproximativ 400, reglementate prin 70 de acte normative, vizează sfera de responsabilitate a 11 ministere, precum și a unor instituții publice cu atribuții de reglementare și control ce se regăsesc în subordinea și coordonarea acestora. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat este integrator al acestor propuneri de contravenții.
Notă: o entitate poate beneficia de măsurile de prevenire o singură dată pentru fiecare faptă care constituie contravenție și intră sub incidența Legii Prevenirii nr. 270/2017, într-un termen de trei ani.
Pentru mai multe informații: Legii Prevenirii nr. 270/2017