Conform comunicatului de presă al Ministerului Finațelor Publice, pentru asigurarea cadrului dezvoltării unui mediu de afaceri concurențial, transparent și corect, au fost încărcate pe portalul data.gov.ro situațiile financiare ale operatorilor economici și entităților publice, extrase din documentele depuse de aceștia. Seturile de date deschise facilitează descărcarea, analiza și reutilizarea informațiilor stocate în bazele publice de date cu documentele depuse de plătitorii de taxe și impozite.
Conform comunicatului de presă, datele deschise sunt date primare, structurate, procesabile în mod automat. Acestea sunt accesibile, disponibile și pot fi utilizate în mod liber, reutilizate și redistribuite de către oricine în orice scop, inclusiv comercial. Seturile de date în format deschis vor fi actualizate de două ori pe an, respectiv la un interval de 6 luni. Datele vor putea fi descărcate/vizualizate o perioadă de 10 ani de la actualizare.
În același comunicat se precizează că parteneriatul pentru Guvernare Deschisă reprezintă inițiativa internațională la care România a aderat în anul 2011, ale cărei obiective s-au reflectat în primele angajamente asumate prin Memorandumul de aprobare a primului Plan național de acțiune (iulie 2012 – iunie 2014). Aceste obiective s-au concretizat prin măsuri privind deschiderea datelor publice și încurajarea dialogului între reprezentanții administrației publice și societatea civilă. În data de 3 aprilie 2018, Guvernul României a fost acceptat pentru al doilea mandat consecutiv în cadrul Comitetului Director al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă.
Seturile de date au fost încărcate pe portalul data.gov.ro în baza prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr.2045/2018 care modifică și completează Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.485/1999 pentru publicarea pe serverul Ministerului Finanțelor a informațiilor privind plătitorii de impozite și taxe înregistrați (agenți economici și instituții publice).
Datele în format deschis sunt foarte utile pentru cercetarea în domeniul economic, în special evaluarea impactului politicilor economice, care pot contribui substanțial la calitatea politicilor publice în domeniul economic și fiscal. Multe schimbări legislative în domeniul economic, fiscal și social, pot avea efecte diferite asupra firmelor în funcție de sectorul de activitate al acestora, mărimea lor și alte caracteristici. De aceea, pentru estimarea acestor efecte este necesară folosirea datelor la nivel de firmă.
Folosirea datelor administrative la nivel de firmă pentru evaluarea și fundamentarea inițiativelor legislative este o practică adoptată de majoritatea țărilor din UE. Inițiative asemănătoare au fost adoptate recent în Croația, Cehia, Slovacia și Slovenia, în timp ce în Ungaria o astfel de măsură a fost adoptată din 2007. Accesul la aceste date a avut ca rezultat creșterea numărului de lucrări științifice în domeniul economic care au folosit date administrative la nivel de firmă. Evidențele empirice din aceste lucrări au dus la o cunoaștere mai aprofundată a costurilor și beneficiilor diverselor politici economice și, astfel, la îmbunătățirea calității lor.
Pentru mai multe informații: Ministerul Finanțelor Publice