Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a publicat normele schemei de ajutor de minimis ale programului Start Up Nation, modificate în urma aprobării amendamentelor la proiectul Legii de aprobare a OUG nr. 10/2017, lista codurilor CAEN eligibile în cadrul schemei, precum și modelul de plan de afaceri.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii și îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, crearea de noi locuri de muncă, inserția pe piața muncii a persoanelor defavorizate, șomerilor și absolvenților, creșterea investițiilor în tehnologii noi inovative.
Bugetul schemei de minimis şi modalitatea de acordare a ajutoarelor de minimis
Schema este valabilă până la 31 decembrie 2020, plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2021. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017, aprobat prin Legea nr. 6/2017 a Bugetului de Stat pe anul 2017 este de 1.713.798.000 lei.
Prin implementarea programului în anul 2017 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de maxim 10000 de beneficiari.
Finanțarea în cadrul prezentei scheme de minimis se face din fonduri de la bugetul de stat și fonduri europene.
. Prin Program se finanţează implementarea Planurilor de Afaceri, în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în următoarele condiţii:
-Alocaţie Financiară Nerambursabilă – maxim 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului.
În planul de afaceri on-line trebuie justificată fiecare cheltuială în vederea demonstrării necesităţii acesteia în desfăşurarea activităţilor pentru care se accesează finanţarea. Cheltuielile efectuate de către operatorul economic trebuie să fie în legătură cu fluxul activităților/subactivităților care sunt necesare desfăşurării sau promovării activităţilor codului CAEN, autorizat la momentul depunerii primei cereri de plată sau rambursare, pentru care se solicită finanţare, așa cum sunt detaliate activitatile codului CAEN în “Clasificarea activităţilor din economia naţională- CAEN Rev 2”. Cheltuielile privind avize sau alte taxe decât TVA nedeductibil, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.
Note importante:
Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing, second-hand şi cele care au constituit obiectul unei subvenţionări/finanţări nerambursabile din alte surse.
Solicitanții pot beneficia de finanţarea nerambursabilă obţinută în cadrul Programului o singură dată.
Beneficiarii sunt obligaţi să asigure în favoarea Oficiilor Teritorale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie/instituție parteneră bunurile achiziţionate prin program împotriva tuturor riscurilor, pe o perioadă de 4 ani (anul de implementare + 3 ani de monitorizare) şi să cesioneze toate drepturile pe care le vor dobândi în temeiul asigurării către OTIMMC. Această asigurare poate fi facută şi anual cu clauză de prelungire, cu obligativitatea trimiterii către OTIMMC anual a unei copii după aceasta la momentul reînnoirii.
Nu se acordă ajutor financiar pentru societățile ai căror asociați/acționari au calitatea de asociaţi/acţionari în cadrul altor societăţi beneficiare de alocaţie financiară nerambursabilă la oricare din programele derulate de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în anul 2017, prin care se acordă ajutor de minimis. O întreprindere nu poate avea în același timp calitatea de beneficiar și cea de furnizor pentru alte întreprinderi beneficiare de ajutor financiar nerambursabil, respectiv pentru elemente de cost (bunuri/servicii) achiziționate și decontate în cadrul programului.
Pentru mai multe informaţii: Schema de ajutor Startup Nation, model plan de afaceri, coduri CAEN eligibile.