În cadrul uniunii piețelor de capital, UE va dispune în curând de un nou cadru pentru a ajuta întreprinderile mici și mijlocii să acceseze noi surse de finanțare. Conform comunicatului de presă al Ministerului Finanțelor Publice, reprezentanții permanenți la UE au confirmat pe 20 martie, un acord la care s-a ajuns, la 6 martie, între președinția română și Parlamentul European, vizând facilitarea accesului IMM-urilor la piețele financiare și reducerea costurilor aferente. Inițiativa vizează îndeosebi accesul la „piețele de creștere pentru IMM-uri”, o categorie de locuri de tranzacționare creată recent, destinată micilor emitenți.
Din cele 20 de milioane de IMM-uri din Europa, doar 3000 sunt în prezent cotate la burse de valori. Această situație se datorează, pe de o parte, costurilor de conformare ridicate și, pe de altă parte, nivelului insuficient de lichiditate. Prin urmare, normele propuse au drept scop reducerea sarcinii administrative și eliminarea birocrației cu care se confruntă întreprinderile mai mici.
Propunerea conține modificări aduse regulamentului privind abuzul de piață și regulamentului privind prospectul, care sporesc caracterul proporțional al obligațiilor impuse emitenților de pe piețele de creștere pentru IMM-uri, menținând totodată integritatea piețelor și protecția investitorilor.
Noile norme adaptează și reduc obligațiile de raportare, în special în ceea ce privește persoanele care au acces la informații ce influențează prețurile („listele persoanelor care au acces la informații privilegiate”). De asemenea, noile norme au extins posibilitatea utilizării unui „prospect” simplificat, mai adecvat pentru IMM-urile care au fost deja cotate pe o piață de creștere pentru IMM-uri.
Propunerea prevede aducerea de modificări specifice la două acte legislative cheie privind serviciile financiare, respectiv Regulamentul privind abuzul de piață (MAR) și Regulamentul privind prospectul.
Cadrul revizuit creează, totodată, un set comun de norme privind contractele de lichiditate pentru piețele de creștere pentru IMM-uri în toate statele membre, oferind în același timp autorităților naționale competente suficientă flexibilitate pentru a-și adapta practicile de piață la condițiile locale. Acest lucru va asigura un nivel minim de lichiditate și va reduce volatilitatea acțiunilor IMM-urilor.
Modificările propuse a fi aduse Regulamentului privind prospectul vor permite emitenților de pe piețele de creștere pentru IMM-uri să elaboreze un prospect simplificat în caz de transfer pe o piață reglementată (și anume, o bursă de valori principală), ceea ce poate duce la o reducere semnificativă a costurilor pentru IMM-urile aflate în faza de creștere.
Parlamentul va vota asupra acordului în cursul sesiunii plenare din aprilie. Ulterior, textul va face obiectul revizuirii de către experții juriști-lingviști. Parlamentul și Consiliul vor fi invitate să adopte regulamentul propus în primă lectură.
Pentru mai multe informații: MFE